20 de migranți, descoperiți când încercau să treacă ilegal din România în Ungaria (VIDEO)

20 de migranți, descoperiți când încercau să treacă ilegal din România în Ungaria (VIDEO)
Foto: Facebook / Poliția de Frontieră

Un număr de 20 de migranți au fost descoperiți la granița dintre România și Ungaria. 12 dintre ei se aflau într-un microbuz, condus de un român. Aceștia ar fi venit din Turcia și se aflau ascunși în compartimentul pentru marfă.

Polițiștii de frontieră din Arad au prins 20 de migranți care au încercat să treacă ilegal în Ungaria. Fugarii erau transportați în două tiruri cu marfă și într-un microbuz.

În imagini se vede cum migranții erau ascunși între materiale de construcții care urmau să ajungă în Germania.

Șoferii celor două camioane transportau în total opt cetățeni afgani cu vârstele cuprinse între 15 și 41 de ani.

Transportul cu microbuzul era făcut de un român care a ascuns 12 migranți din Turcia în compartimentul pentru marfă. Potrivit autorităților, migranții au solicitat azil în țara noastră.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.