Accident cumplit în Suceava! Un autoturism a fost spulberat pe calea ferată / Au intervenit pompierii militari
Un accident tragic a avut loc în Suceava marți, 7 noiembrie, după ce o mașină a fost spulberată pe calea ferată. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, scrie Agerpres.
Autoturism spulberat pe o cale ferată din Suceava
„Autovehicul acroşat de trenul Suceava – Putna, la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe raza municipiului Rădăuţi. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, au precizat reprezentanții ISU Suceava.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, mai susține sursa citată.