Accident grav de muncă la Caracal / Un mal de pământ s-a surpat peste un muncitor
Un grav accident de muncă s-a produs, joi după-amiază, în municipiul Caracal, din județul Olt. Conform primelor date, două persoane ar fi rănite, una dintre ele foarte grav, posibil mortal, relatează Adevărul.ro.
Un mal de pământ s-a surpat peste un muncitor
Muncitorii unei firme care execută lucrări pentru Compania de Apă Olt ar fi încercat să asigure malurile cu panouri, moment în care s-a produs o alunecare de teren, doi dintre ei fiind răniți, scrie sursa citată.
Accidentul s-a produs pe o stradă de la ieșirea din municipiul Caracal, către București.
Salvatorii ISU Olt au intervenit la fața locului
„La fața locului acționează două autocamioane cu modul de căutare-salvare (multirisc), o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD, două echipaje SAJ și un buldoexcavator”, au precizat reprezentanții ISU Olt.
Unul dintre muncitori a fost scos și transportat la spitalul din Caracal, având răni la umăr, însă cel de-al doilea ar fi rămas prins sub panouri, pentru acesta solicitându-se ajutor prin 112. Muncitorii ar fi angajații unei firme subcontractoare, potrivit Adevărul.ro.
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt acționează la fața locului cu mai multe echipaje, încercând să-l elibereze pe muncitor de sub malul de pământ. Mai mulți polițiștii, dar și reprezentanții altor instituții, se află la fața locului.