Accident grav în Vaslui. Un tânăr și-a pierdut viața, iar un adolescent se află în comă. Ce s-a întâmplat

Publicat: 06 05. 2025, 07:17
Sursa foto: Shutterstock

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, și-a pierdut viața într-un accident grav, produs luni între Bârlad şi Podu Turcului. De asemenea, un adolescent se află acum în comă, conform Știrile ProTv.

Ce s-a întâmplat

Accidentul rutier a fost produs luni, între Bârlad şi Podu Turcului. Victimele se aflau în autovehiculul care a intrat într-un copac. Cele două persoane au rămas încarcerate, în urma impactului puternic, conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu.

„La locul producerii accidentului au fost trimise o ambulanţă SAJ C2 cu medic din Bârlad şi o ambulanţă SAJ B2 din Podu Turcului. Au fost găsite două victime, un bărbat în vârstă de 20 de ani care era decedat şi un adolescent de 16 ani cu multiple traumatisme, traumatism cranio-cerebral grav, traumatisme toracice şi de bazin, aflat în comă profundă”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Ulterior, adolescentul intrat în comă „a fost preluat de ambulanţa SAJ C2 cu medic de la Bârlad, stabilizat hemodinamic şi respirator şi transportat în regim de urgenţă la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad”, a adăugat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

În urma acestora, polițiștii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate circumstanțele în care a fost produs accidentul.