Buncăr făcut la subsolul unui bloc. Oamenii vor să îl amenajeze pentru a se uita la meciuri
Locatarii unui bloc din Baia Mare şi-au amenajat un adăpost la subsolul blocului. Adăpostul ar putea fi folosit pentru situații limită, însă, până atunci, oamenii s-au gândit să-l amenajeze pentru a vedea campionatul mondial de fotbal, potrivit Observator.
De unde a venit ideea
Investiția a fost făcută din banii locatarilor, iar pentru finalizare ei au cerut sfaturi atât de la primărie, cât şi de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
În proiect, au fost implicate aproape 40 de familii. Au fost create 14 camere în care ar putea sta la adăpost, în cazul unei situații limită.
Ideea a pornit de la declanșarea războiului din Ucraina, după a zecea zi.
„Ne-am mobilizat la geamuri, spaţiu pentru baie, pentru duş. Ne-am gândit la absolut tot ce ar fi nevoie într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Când veneam de la serviciu veneam aici şi lucram şi seara ne dădeam mâna şi mergeam fiecare la casa lui. A doua zi ne întâlneam de la început aici”, povestește un locatar.
Ulterior, oamenii s-au ocupat și de electrică, iar următorul pas este un punct medical.
„Avem o cameră, cameră cu generator şi care produce curentul, se încarcă bateriile şi avem practic trei surse de curent”, mai spune acesta.
În adăpostul creat, ar putea încăpea aproximativ 300 de persoane.
Totuși, până să fie folosit pentru situații limită, oamenii vor să îl amenajeze pentru a se uita la campionatul mondial de fotbal: „Una dintre idei este chiar o sală de fitness. Avem televizor, începe campionatul mondial, sper să ne calificăm, să avem televizor, internet, tot ce trebuie”.
„Apreciez spiritul civic de care dau dovadă locatarii de aici din zonă şi aş putea spune că îi pot încuraja şi pe alţii să facă acest lucru, dacă au resursele necesare”, a declarat primarul Doru Dăncuş.
Adăpostul a costat până acum aproximativ 20.000 de lei.
Baia Mare are 58 de adăposturi civile publice, care pot fi folosite în caz de război sau calamități.