Călărași: Un şofer din Republica Moldova a fost reţinut după ce a încercat să mituiască polițiștii
Un cetățean dinRepublica Moldovaa încercat să mituiască doi poliţişti din municipiul Călăraşi pentru a nu i se întocmi dosar penal. Șoferul a fost reținut pentru dare de mităşi sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, potrivit unui comunicatal DGA.
Direcția Generală Anticorupțiea fost sesizată de agenţii de poliţie rutieră care l-au oprit în trafic pe bărbat, în municipiul Călăraşi, acesta conducând un autotren.
”În prealabil, acesta fusese oprit în trafic, pe raza municipiului Călărași, în timp ce conducea un autotren a cărui masă maximă autorizată nu permitea accesul în municipiu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, agenții de poliție i-au solicitat permisiunea testării cu aparatul etilotest, solicitare refuzată, ca și cea ulterioară, de recoltare a mostrelor biologice de sânge, la spital.
În acest condiții, conducătorul auto a fost condus la sediul Poliției Municipiului Călărași – Biroul Rutier, în vederea întocmirii dosarului penal sub aspectul săvârșirii faptei de sustragere de la prelevare de mostre biologice.”,se precizează în comunicatul citat.
Se pare că acesta a încercat de mai multe ori să le ofere suma de 400 de dolari poliţiştilor, însă aceştia l-au refuzat.
”Pe baza denunțului agentului de poliție și a probelor în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cetățeanul moldovean, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor dedare de mitășirefuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Față de acesta, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.”, se mai arată în comunicat.