Cetatea Brașovului se deschide din luna septembrie, după ce a fost preluată de primărie
Se fac pregătiri intense pentru redeschiderea Cetăţii de pe Dealul Straja, la începutul lunii septembrie, atunci când va începe Forumul Orașelor Verzi, cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității de mediu, potrivit Agenției de presă Rador, care citează Radiobrașov.
Cetatea a fost preluată de Primăria Braşov în luna iulie
Cetățuia Brașovului își va deschide, curând, porțile pentru vizitatori.
„Am început lucrările de pregătire, astfel încât să eliminăm din vegetația spontană și, totodată, am actualizat expertiza pentru punerea în siguranță. Sunt două etape pe care le avem în vedere: punerea în siguranță, etapă care ar trebui să dureze câteva luni de zile, și, totodată, lucrările mai ample de consolidare”, spunea primarul Brașovului, Allen Coliban, în luna iulie a acestui an.
Cetatea a fost preluată de Primăria Braşov în luna iulie, după ce, la sfârșitul lunii mai, Guvernul a aprobat hotărârea prin care monumentul este transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului.
De asemenea, reprezentanţii Primăriei susţin că au în plan organizarea „Săptămânii porților deschise la Cetățuia de pe Dealul Straja”.