Cluj: 91 de elevi şi cadre didactice, depistaţi cu COVID-19 / Ministerul Educației, noi date despre desfășurarea cursurilor – 344 de unităţi de învăţământ, în Scenariul 3
Un număr de 344 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3, care presupune participarea tuturor elevilor la activităţi/lecţii online, informează, marţi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Numai în judeţul Cluj sunt confirmaţi cu COVID-19, în prezent, 74 de elevi din 41 de unităţi de învăţământ, precum şi 17 cadre didactice de la 15 unităţi de învăţământ.
Cluj: 91 de elevi şi cadre didactice, depistaţi cu COVID-19
Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, 288 de unităţi de învăţământ preuniversitar clujean sunt înscenariul 1 (participarea zilnică faţă în faţă a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ), 125 de unităţi de învăţământ sunt înscenariul 2, iar 10 de unităţi de învăţământ preuniversitar sunt înscenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi a elevilor la activităţi/lecţii online).
Pe de altă parte, conform informării de marţi a prefectului Mircea Abrudean, în ultimele 24 de ore, 85 persoane au fost confirmate cu COVID-19 în judeţul Cluj, iar 32 de persoane sunt în ATI, dintr-un total de 369 de pacienţi internaţi. Pe secţiile ATI clujene există 35 de locuri, dintre care 32 sunt ocupate.
Ministerul Educaţiei – noi date privind desfăşurarea cursurilor
Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, marţi, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:
* 12.474 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;
* 4.838 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
* 344 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3) care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
„Dintre cele 344 de unităţi aflate în această situaţie, 168 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 176 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, precizează MEC.