Mama din Cluj care şi-a omorât în bătaie fiul de nouă ani, condamnată la 23 de ani de închisoare

Mama din Cluj care şi-a omorât în bătaie fiul de nouă ani, condamnată la 23 de ani de închisoare
foto:adevarul.ro

Sorina Maria Alb, femeia care şi-a omorât în bătaie copilul în vârstă de nouă ani, a fost condamnată la 23 de ani şi trei luni de închisoare, conform deciziei Tribunalului. Femeia a fost găsită vinovată pentru violenţă în familie sub forma omorului calificat, violenţă în familie sub forma lovirii, în modalitatea participanţei improprii şi relele tratamente la care a fost supus minorul. Sentinţa mai arată că femeia a acţionat în deplinătatea facultăţilor mentale, potrivit adevărul.ro.

Şi-a omorât în bătaie propriul copil cu ajutorul fraţilor acestuia

Sonia Maria Alb este în arest preventiv de mai bine de un an, din 7 iulie 2019, când poliţiştii au constatat că fiul ei de 9 ani, Luca, a fost bătut până la moarte de propria mama şi de fratele cel mare, la îndemnul acesteia. Copilaşul a fost găsit fără suflare, în 6 iulie, iar necropsia a arătat că moartea micuţului a survenit din cauza loviturilor primite pe 80% din corp.

În motivarea arestării preventive dispuse în cazul Soniei Maria Alb, este descris în detaliu felul în care femeia l-a bătut pe copil cu o coadă de mătură până când s-a rupt. De asemenea, l-a pus pe fratele mai mare al copilului să îl calce în picioare cu ghetele de fotbal. Femeia a luat o o coadă de mătură şi l-a lovit pe fiul ei, Luca, de două ori în zona capului. În urma celei de-a doua lovituri, aceasta fiind extrem de puternică, coada măturii s-a rupt, iar cu bucata rămasă i-a mai aplicat fiului ei o lovitură în zona umărului.

Lovit cu ghetele cu crampoane

Chinurile nu s-au încheiat pentru Luca, femeia punându-i pe cei doi fraţi să-l pedepsească. Astfel, unul l-a ţinut cu mâinile la spate, iar celălalt a început să-l lovească cu „o bucată de lemn, cu mâinile şi picioarele asupra întregului corp al victimei, la nimereală”.„Potrivit inculpatei, agresiunea din bucătărie a durat 10 minute, iar apoi fiul cel marea întrebat-o pe inculpată dacă poate să încalţe ghetele de fotbal din hol, cu crampoane, să continue loviturile pentru că îl dureau picioarele să îl tot lovească pe fratele său. Inculpata i-a permis, spunându-i să dea în fratele său deoarece nu moare, astfel că în timp ce acesta a ajuns pe hol, cu intenţia de a merge la baie, s-au reluat agresiunile, de data asta şi mai violente ale fratelui său.”.

„Lasă-l să-i dea!”

În timpul agresiunii, în bucătărie a intrat concubinul inculpatei care a asistat la scenele de coşmar. Luca l-a rugat pe acesta să nu-i mai lase să îl bată astfel că la solicitarea sa, agresiunile au încetat, însă a intervenit inculpata care i-a spus martorului „lasă-l să-i dea!”.

După ce s-a încheiat bătaia, femeia l-a luat pe copil de jos și l-a dus în baie, unde l-a udat cu apă rece şi i-a pus gheaţă. „Apoi l-a dus pe fiul agresat, ajutându-l să se deplaseze în camera mare, unde l-a aşezat pe jos, pe parchet în faţa uşii. A observat cum începe să devină tot mai rece, dar nu a anunţat echipajele medicale, ba chiar s-a opus la iniţiativa martorului de a apela 112, astfel că martorul a întrerupt primul apel. Martorul a mers şi l-a ridicat de pe podea pe Lucaşi l-a aşezat în pat, observând că devine tot mai rece, după care a apelat 112”, se mai arată în motivare.

La faţa locului au sosit echipajele medicale şi cele de poliţie, care au constatat decesul minorului. Ceilalți doi copii ai femeii au fost duşi la UPU, unde pe corpul unuia dintre ei s-au descoperit multiple leziuni traumatice. Sonia Maria Alb şi-a recunoascut fapta, şi-a asumat ceea ce a făcut şi a susţinut că doreşte să meargă în penitenciar.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă