Cum un român a dat față uneia dintre „minunile” lumii moderne. Cine a fost sculptorul Gheorghe Leonida
Rio de Janeiro are ca simbol o statuie pe care și-a pus amprenta un român.
Monumentul lui Iisus, de la 700 de metri altitudine, este vizitat anual de peste două milioane de oameni, însă puțini știu ca chipul statuii a fost realizat de un artist român.
Gheorghe Leonida este artistul care i-a desenat chipul. Deși este un personaj marcant al artei românești, puțini sunt cei care îl cunosc. Pentru că era un apropiat al familiei regale românești, regimul comunist i-a interzis operele.
Contribuția sculptorului român la crearea celebrei statui
La crearea celebrei statui, care este considerată o minune a lumii moderne, şi-a adus contribuţia şi sculptorul român Gheorghe Leonida. Apreciat în străinătate pentru priceperea sa, artistul s-a aflat într-un con de umbră în perioada regimului comunist, notează Click.
Statuia lui Iisus a fost sculptată de-a lungul mai multor ani, în perioada 1922 – 1931. Plasată la 700 de metri înălţime, pe Muntele Corcovado, statuia pare să vegheze asupra întregului oraş Rio de Janeiro.
A cincea cea mai mare statuie a lui Iisus din lume, monumentul măsoară 39,6 metri înălţime şi 30 de metri lăţime; este amplasat pe un piedestal de 9,5 metri şi cântăreşte 635 de tone. În 2007, statuia a fost încadrată drept una dintre cele şapte minuni ale lumii.
Gheorghe Leonida a fost sculptor al Casei Regale
Celebrul sculptor român s-a născut la Galaţi, într-o familie de ingineri. A studiat la Conservatorul de Arte Frumoase, iar la 23 de ani a debutat la un salon naţional de sculptură. După Primul Război Mondial şi-a continuat studiile în Italia.
În 1925, Gheorghe Leonida s-a mutat la Paris, unde l-a cunoscut pe sculptorul polonez Paul Landowsky, care avea de executat statuia Cristo Redentor (Iisus Mantuitorul). Cunoscut pentru precizia cu care realiza chipurile, Leonida a primit propunerea de a realiza chipul lui Iisus. Timp de cinci ani a modelat sculptorul român chipul Mântuitorului.
În ţară, operele lui Gheorghe Leonida au fost apreciate de suveranii României, devenind unul dintre sculptorii oficiali ai Casei Regale. Din acest motiv, artistul nu s-a bucurat de popularizare în perioada comunismului.
Sculptorul a decedat în urma unui accident. În primăvara anului 1942, a căzut de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.