Doi tineri au fost reținuți de autorități pentru că ar fi furat bani din cabina unui TIR, în Vâlcea

Publicat: 01 02. 2023, 20:11
Sursă foto: Pixabay

Doi tineri au fost arestați în Vâlcea deoarece ar fi furat bani din cabina unui TIR. Indivizii o să se prezinte în fața instanței pentru măsuri preventive, dar deocamdată sunt reținuți pentru 24 de ore.

Cei doi au înstrăinat de șoferul tirului mai mulți bani, când vehiculul se afla într-o parcare de pe marginea centurii ocolitoare a localităţii Călimăneşti. Autoturismul cu care tinerii au încercat să fugă de la fața locului a fost dat în urmărire de poliţişti și mai târziu identificat în trafic în localitatea Dăeşti.

Comportamentul agresiv

„La data de 31 ianuarie (…) s-a constatat faptul că persoane necunoscute ar fi sustras dintr-o cabină a unui autotren, care era staţionat într-o parcare de pe marginea DN7 CC, km 5+000, în localitatea Călimăneşti, o sumă de bani, după care ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism.

Imediat, autoturismul în cauză a fost dat în urmărire, fiind identificat în localitatea Dăeşti de către poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea şi Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, care au procedat la efectuarea semnalului de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a mărit viteza de deplasare.

În continuare, s-a procedat la urmărirea autoturismului în trafic, pe DJ703L, din direcţia Dăeşti către Râmnicu Vâlcea, timp în care a fost solicitat sprijin unui alt echipaj de poliţie, care se deplasa din sensul opus de mers, reuşind astfel să oprească autoturismul în cauză, după aproximativ 8 kilometri, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea”, au specificat polițiștii din Râmnicu Vâlcea, conform Agerpres.

Pasagerii autoturimului s-au comportat agresiv față de polițiști după ce au fost trași pe dreapta. În cele din urmă au fost imobilizaţi şi transportați la sediul poliţiei pentru audieri.