Este alertă în Brăila, după ce o fată de 15 ani este de negăsit. Adolescenta este căutată atât în țară, cât și în străinătate
O adolescentă din județul Brăila, dispărută de la domiciliu, este căutată la nivel național și internațional.
Căutarea a început luni, după ce dispariția a fost anunțat la Poliție, notează antena3.ro.
O mamă din Brăila își caută fiica dispărută de trei zile
Potrivit IPJ Brăila, astăzi, în jurul orei 12:00, Poliția Orașului Făurei a fost sesizată de către o femeie, din localitatea Sătuc, cu privire la faptul că vineri seara, fiica sa, Ana Maria Dumbrofca, în vârstă de 15 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente:
- 150 cm înălțime
- 60 kg
- păr blond închis, ochi verzi-căprui, fără semne particulare
Ana Maria a plecat de acasă în papuci și nu s-a mai întors
Înainte să dispară, fata era îmbrăcată cu hanorac negru și blugi și era încălțată cu o pereche de papuci de culoare mov.
Pentru ea a fost solicitată căutarea la nivel naţional și internațional. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie, precizează polițiștii.