Un incident grav a avut loc într-un apartament din Capitală. O trotinetă a explodat în timp ce se afla la încărcat. În urma acestora, a fost declanșat un incendiu puternic, conform Adevărul.
Totul s-a întâmplat luni noaptea într-un bloc cu nouă etaje, situat pe Bulevardul Chișinău din București, conform IGSU.
„O trotinetă electrică aflată la încărcat într-un apartament de la etajul al patrulea a explodat, provocând un incendiu puternic care s-a extins rapid și a afectat întreaga locuință”, a informat IGSU.
Explozia nu a provocat victime, ci doar pagube materiale. Acest incident a determinat IGSU să tragă un semnal de alarmă. Instituția reamintește că utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor electrice, în special a celor cu baterii litiu-ion, poate fi extrem de periculoasă.
IGSU a făcut o serie de recomandări, în ceea ce privește încărcarea trotinetelor.
„Siguranța începe acasă! Fiți precauți și informați, prevenția poate salva vieți!”, a mai adăugat IGSU.