Insectele miraculoase din Delta Dunării / Trăiesc doar o singură zi și oferă un spectacol total al supraviețuirii

Publicat: 06 06. 2023, 19:51
Sursa foto: Universitatea Ecologică București

Un fenomen spectaculos a fost observat în acest an, în Delta Dunării, unde au apărut Rusaliile, insectele care trăiesc doar o singură zi, cât să își perpetueze specia, scrie Adevărul.ro.

Insectele din Delta Dunării care trăiesc o zi

Apele canalurilor din Delta Dunării s-au umplut zilele acestea, la început de iunie, de milioanele de efemeride, numite astfel pentru că ies din apă doar pentru o singură zi, că să se împerecheze, apoi mor, servind drept hrană peștilor și păsărilor din Delta Dunării.

Acest lucru se întâmplă an de an în perioada de Rusalii, tocmai de aceea insectele cu un comportament atât de ciudat au fost denumite popular că și sărbătoarea, potrivit sursei citate.

Efemeridele erau cândva mai populare

Deși în ziua de astăzi Delta Dunării este singurul loc din țară unde aceste insecte pot fi făzute, cândva, lucrurile stăteau cu totul altfel.

Înainte de construirea diverselor baraje de pe Dunăre, efemeridele puteau fi găsite în această perioadă de-a lungul fluviului! Însă, prin anii 1970 a fost ultima ocazie când acestea au fost văzute în afara Deltei, pe la zona Porțile de Fier.

Din păcate, potrivit declarațiilor președintelui Asociației Patronale din Turism Delta Dunării, Daniel Ilușcă, anul acesta nu a fost chiar atât de spectaculor, în ce privește efemeridele. El a declarat că vara trecută a fost un număr mult mai mare din aceste insecte.