IȘJ Bihor, denunț penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul profesorului din Oradea, care s-a filmat protestând împotriva măștii de protecție
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a luată la cunoștință „intervenția regretabilă” a cadrului didactic din Oradea, care a protestat în timpul orelor împotriva purtării măștii. ISJ a cerut liceului din Oradea unde predă profesorul să ia măsurile ce se impun în acest caz și a decis înaintarea unui denunț penal, pentru zădărnicira combaterii bolilor.
În cursul zilei de miercuri, ISJ Bihor a contactat unitatea de învățământ, urmând ca această să ia toate măsurile ce se impun în acest caz, informează Agerpres. În cadrul liceului din Oradea a fost formată o comisie de disciplină, ce urmează să analizeze faptele săvârșite de profesor și să ia o decizie privind măsurile care se impun.
Gestul prfesorului din Oradea, considerat „regretabil”
Inspectorul școlar general Virgil Blage a declarat pentru sursa citată, în contextul în care profesorul s-a filmat și a încărcat imaginile pe Facebook, protestând față de purtarea măștii de protecție: „un comportament regretabil, care contravine regulilor şi regulamentelor, făcând propagandă mişcării ‘Jos botniţa de pe copii!”
Denunț penal împotriva profesorului din Oradea
În cursul zilei de miercuri, IȘJ a înaintat un denunț penal în cazul dascălului, pentru zădărnicirea cobaterii bolilor, după cum se anunță într-un comunicat citat de Agerpres:
„Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor înaintează în cursul zilei un denunţ penal împotriva domnului profesor pentru zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal. De asemenea, un astfel de denunţ va fi înaintat împotriva unei doamne profesor care instigă la nepurtarea măştii, unul dintre copiii dânsei refuzând categoric purtarea măştii în spaţiul şcolii”, se arată într-un comunicat al IŞJ Bihor.
IŞJ Bihor, prin atribuţiile care îi revin, monitorizează modul în care se respectă măsurile referitoare la siguranţa, securitatea elevilor şi sănătatea acestora, asigurând consiliere şi sprijin cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor pentru desfăşurarea unui proces instructiv-educativ de calitate în condiţii optime de învăţare, dar „în acelaşi timp sancţionând derapaje care nu definesc sub nicio formă corpul profesoral din judeţul Bihor”, se precizează în comunicat.
Dascălul s-a filmat protestând
Reamintim că un profesor de lupte de la Liceul cu Program Sportiv ”Bihorul” din Oradea s-a filmat în sala de clasă în timp ce protesta împotriva măsurilor sanitare care vizează purtarea obligatorie a măștilor de protecție în incinta unităților de învățământ. Pe imaginile filmate se aude cum profesorul numește „botniță” masca de protecție, iar pe elevi îi numește „animăluțe ținute în țarc”.
„Animăluțele au doar cinci minute de pauză. Nu au voie să își dea măștile jos, merg la toaletă pe rând, dacă vor să tragă o gură de aer, pe rând, la geam să respire. Fiecare animăluț stă cuminte la el în țarc, asta vrea și asta ne cer cei care ne conduc, asta vrea ministerul, să stăm supuși, să stăm precum animăluțele în țarc”, a mai spus Nelu Pop, conform Spynews.ro.
De asemeanea, cadrul didactic a făcut un apel ca toți oamenii să protesteze împotriva obligativității purtării măștilor în sala de clasă. Profesorul mai spune că cei din Guvern își doresc ca populația să fie supusă. În timp ce vorbește, profesorul poartă o mască de carnaval. Elevii din clasa a XI-a, în fața cărora s-a filmat, poartă și ei, la rândul lor, măști care înfățișează chipuri ale diverselor animale.