Județul din România unde zeci de tineri fac școala de șoferi gratuit. Iată despre ce este vorba

Publicat: 15 04. 2025, 07:34
Sursa foto: Facebook - Vlad Logigan

În județul Botoșani zeci de tineri vor putea să facă gratuit școala de șoferi cu ajutorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM. Aceasta organizează cursuri de calificare pentru tineri, cu fonduri europene, scrie Adevărul.

Cursuri pentru tineri

Botoșani face parte dintre județele cu cei mai puțini angajați. Așadar, în acest sens, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a accesat proiecte europene cu o valoare de peste 4 milioane de euro pentru a califica și oferi o șansă de angajare pentru tinerii NEETS, adică cei care au până în 30 de ani și nu sunt angajați, dar nici nu urmează vreo formă de școlarizare sau formare.

În acest proiecte, au fost incluși aproape 2000 de tineri. Printre beneficii, ei vor avea .calificare, consiliere, informare.

Este vorba despre trei proiecte cu finanțare europeană. Unul dintre acestea este InfoBT, cu o valoare de aproximativ un milion de euro și dedicat unui grup de 300 de tineri.

Cu banii europeni, reprezentanții AJOFM Botoșani vor să-i califice pe acești tineri în câteva meserii foarte căutate pe piața muncii, cum ar fi bucătar, tinichigiu, ospătar, zugrav, mecanic auto sau lucrător comercial.

„Prin intermediul pachetului respectiv venim cu activități de informare, mediere, consiliere dar și servicii de formare profesională, și în special calificare pentru tot grupul țintă al proiectului, adică toate cele minim 300 de persoane. De menționat aici ar fi programele de calificare cu care ne vom adresa acestui grup țintă. Un număr de 11 programe de calificare, din care trei programe de nivel unu, cinci programe de nivel doi, trei programe de nivel trei”, precizează Anca Apăvăloaie, director AJOFM Botoșani.

De asemenea, 30 de cursanți vor putea face școala de șoferi gratuit.

„30 de persoane vor beneficia de o subvenție de 3000 de lei pentru obținerea permisului de conducere, permis care să vină în ajutorul acestor persoane pentru a avea șanse mai mari în ocuparea unui loc de muncă”, adaugă Anca Apăvăloaie, directorul AJOFM.

AJOFM Botoșani derulează și alte programe pentru consilierea și formarea profesională a tinerilor NEETS. Este vorba despre TEEN-ACT, cu peste 1600 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, dar și despre START, un  proiect cu peste 90 de programe de ucenicie.