Medici din Câmpulung Moldovenesc, reținuți de polițiști. Unul dintre ei a luat mită de 61 de ori

Publicat: 19 05. 2026, 16:53
Sursa foto simbol: magnific.com

Doi medici de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc au fost reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită în formă continuată. Unul a luat șpagă de 61 de ori de la pacienți și aparținători pentru a-și face treaba, iar celălalt de 18 ori.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pe 18 mai s-a organizat și un flagrant în Secția de chirurgie generală – Compartimentul ortopedie-traumatologie al spitalului. De asemenea, s-au făcut percheziții acolo și în locuințele celor doi medici.

Ce acuzații aduc anchetatorii primului medic

„În ce priveşte primul inculpat, cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că acesta, în calitate de medic specialist ortopedie-traumatologie în cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, la data de 20.05.2025, a pretins şi ulterior, la data de 21.05.2025, respectiv 13.08.2025, a primit suma totală de 1.500 de lei, care nu i se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu efectuarea unor intervenţii chirurgicale asupra aceluiaşi pacient”, susțin procurorii.

Ei acuză medicul că a luat bani, sume cuprinse între 50 de lei şi 200 de lei, alimente și alte bunuri de la 61 de pacienţi sau aparţinători. În cazul său, procurorii au cerut Tribunalului Suceava arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ce acuzații i se aduc celui de-al doilea medic

„În ce îl priveşte pe cel de-al doilea inculpat, cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că acesta, în perioada 10.03.2026 – 27.04.2026, în calitate de medic primar ortopedie-traumatologie, angajat în cadrul Secţiei Chirurgie generală a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, Compartiment Ortopedie-Traumatologie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a primit diferite sume de bani (sume cuprinse între 50 şi 100 de lei) sau alte foloase (bunuri alimentare şi/sau nealimentare) care nu i se cuveneau de la un număr de 18 pacienţi sau aparţinători ai acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa afecţiunilor ortopedice şi traumatologice”, susțin anchetatorii.

În cazul său, procurorul de caz a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile.