Noi restricții în Vâlcea. Masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise din județ. În mai multe localități se închid restaurantele și cafenelele la interior, iar nunțile și parastasele vor fi interzise

Publicat: 12 10. 2020, 17:34
foto: Pixabay

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea a anunțat, luni, noi restricții pe plan local pentru a preveni și limita răspândirea epidemiei de COVID-19.

Noi restricții anti-coronavirus în județul Vâlcea

Potrivit autorităților, începând din 14 octombrie, „în scopul prevenirii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2 în rândul populației, se instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție (…) astfel încât să acopere nasul și gura de către persoanele adulte și copii cu vârsta peste 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise din județul Vâlcea”.

Totodată, între 14 și 28 octombrie se interzice organizarea de „activități, întruniri, vizite, evenimente private în cadrul gospodăriilor populației dacă se depășesc 25 de persoane care participă în același timp, din localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 / 1.000 de locuitori”.

Printre altele, în decizia prezentată de ISU Vâlcea se mai arată că „evenimentele private (nunți, botezuri, zile onomastice etc) și rânduielile bisericești (pomeni și parastase) organizate atât în spații închise (restaurante, cafenele, săli de evenimente etc), cât și deschise (terase, corturi, foișoare etc), din localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 / 1.000 locuitori, potrivit anexei, se suspendă” între 14 și 18 octombrie.

Localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 / 1.000 de locuitori sunt următoarele: Milcoiu, Râmnicu Vâlcea, Stoenești, Titești, Drăgoești, Olanu, Șirineasa, Golești, Pietrari, Vlădești, Brezoi, Băile Olănești, Călimănești, Costești, Bujoreni, Păușești Măglași, Stoilești, Sălătrucel, Ștefănești, Runcu, Nicolae Bălcescu, Budești, Păușești, Mihăești, Galicea, Ocnele Mari, Lădești, Malala, Ionești, Dăești, Bărbătești.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, 2.069 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național, astfel că totalul îmbolnăvirilor confirmate pe teritoriul României de la izbucnirea crizei sanitare a urcat la 157.352. Autoritățile au precizat că 118.912 pacienți au fost declarați vindecați.

În ceea ce privește Vâlcea, bilanțul arată doar 68 de cazuri noi de COVID-19, dar numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 3.134. În schimb, Bistrița-Năsăud și Covasna sunt județele cu 0 cazuri depistate în ultimele 24 de ore cuprinse în raportare, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.