O bătrână de 90 de ani din Brașov și-a ținut fiul mort în casă timp de două săptămâni
O bătrână de 90 de ani din Brașov și-a ținut fiul decedat în casă timp de două săptămâni, suferința fiind prea grea pentru a renunța la acesta. Vecinii femeii nu mai puteau suporta mirosul îngrozitor care ieșea din apartamentul ei și au luat măsuri în această privință, potrivit Observator news.
Fiul său suferea de ciroză
După ce fiul său, în vârstă de 58 de ani, a fost părăsit de soția sa, acesta s-a întors acasă și locuia împreună cu mama sa, care este pensionară. El lucra la o firmă de telecomunicații, doar că în ultimul timp începuse să consume alcool foarte des și suferea de ciroză.
Femeia avea probleme pshice
Mama sa se ocupa de el, iar când fiului ei s-a sosit sfârșitul, ea nu a anunțat autoritățile, ci l-a învelit în proasoape. Se presupune că și a ea simțea că nu mai are mult de trăit sau i-a fost foarte greu să se despartă de copilul său. Este posibil ca și probleme financiare să o fi oprit pe bătrână să anunțe autoritățile. Toate aceste motive au fost luate în considerare, până când vecinii au spus care era adevăratul motiv.
Aceștia susțin că femeia avea probleme pshice și că nu avea o stare de sănătate foarte bună.
Miercuri seara, vecinii au anunțat autoritățile de mirosul insuportabil care venea din apartamentul bătrânei, unde ei au descoperit cadavrul.