O femeie din Hunedoara a fost tâlhărită de fostul partener de viață / Bărbatul voia să-și recupereze cadourile pe care i le-a făcut femeii cât timp au fost împreună
O femeie în vârstă de 41 de ani a fost tâlhărită de fostul partener de viață, în vârstă de 52 de ani. Bărbatul nu voia decât cadourile pe care i le-a făcut cadou femeii cât timp au fost împreună.
Bărbatul le-a spus polițiștilor că voia să-și ia cadourile înapoi
Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, din comuna Cerbăl, Hunedoara, a fost reținut de autorități sub acuzația de tâlhărie. Acesta și-a urmărit fosta prietenă într-o piață din Hunedoara și i-a smuls lănțișorul și brățara de aur pe care i le dăduse cât timp erau împreună, conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), scrie Agerpres.
Femeia a alertat autoritățile cu privire la faptul că bărbatul a urmărit-o și că i-a smuls lănțișorul de la gât și brățara pe care o purta pe mâna stângă.
Prezentat la sediul poliției din Hunedoara, bărbatul a menționat că nu voia decât să-și ia cadourile oferite cât timp au fost împreună, pentru că îi aparțin.
Autoritățile au întocmit un dosar penal pentru tâlhărie, agresorul fiind reținut. De asemenea, bărbatul va fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, pentru dispunerea măsurilor legale.