O mașină a luat foc, după ce un șofer a ajuns cu aceasta în șanț. Ce alcoolemie avea bărbatul

Publicat: 02 07. 2025, 10:53
Sursa foto: Shutterstock

Un tânăr de 25 de ani din județul Dolj a intrat cu mașina într-un șanț, iar autoturismul a luat foc. Incidentul a avut loc pe DJ 553, între Desa și Ciupercenii Noi, conform Observator.

Ce s-a întâmplat

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii din Calafat au fost sesizaţi, miercuri dimineaţa, cu privire la faptul că pe DJ 553, între localităţile Desa şi Ciupercenii Noi se manifestă un incendiu la un autoturism.

Un tânăr de 25 ani a condus beat, a intrat cu mașina în șant, iar aceasta, în urma impactului puternic, a luat foc.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare şi Poliţiei Municipiului Calafat care, din primele cercetări, au stabilit că un tânăr de 25 de ani, din comuna Desa, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 553, între localităţile Desa şi Ciupercenii Noi, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, intrând cu autoturismul în şanţul de colectare a apelor pluviale.  În urma evenimentului rutier, la autoturismul în cauză a izbucnit un incendiu, care a fost lichidat de pompieri fără risc de propagare şi fără a fi înregistrate victime omeneşti”, au precizat poliţiştii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, fiind indicată o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.