O nouă plajă s-a deschis în lotul Neptun – Jupiter. Cât au durat lucrările de înnisipare
Reprezentanții Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au afirmat că primul tronson de plajă nouă din lotul Neptun – Jupiter a fost deschis turiștilor. Lucrările de înnisipare au fost finalizate în mai puțin de două săptămâni, potrivit ziare.com.
Primul tronson are 300 de metri
„Plaja artificială din zona 10 Steaguri din staţiunea Neptun a fost finalizată pe un tronson de 300 metri spre sud de către antreprenorul Lotului 8 Neptun – Jupiter, în mai puţin de două săptămâni de la demararea lucrărilor de înnisipare. În contextul pierderii suprafeţelor de nisip din sudul litoralului şi a eroziunii accentuate din zonă, eforturile intense ale beneficiarului şi constructorului au permis mobilizarea rapidă a echipelor de lucru pentru a răspunde nevoii urgente de intervenţie. Astfel, turiştii vor avea acces la zeci de hectare de plaje noi chiar din acest sezon estival”, au transmis reprezentanţii ABADL.
Vor fi realizate lucrări de înnisipare și între stațiunile Neptun și Venus
Autoritățile au reamintit că, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, au anunțat începerea lucrărilor de înnisipare între stațiunile Neptun și Venus. Acest proiect face parte din inițiativa „Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”, etapa II, fiind cofinanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (2014-2020) și Programul de Dezvoltare Durabilă (2021-2027).
„Pentru a minimiza disconfortul, lucrările vor continua să fie efectuate secvenţial. În ceea ce priveşte exploatarea plajei şi disponibilitatea acesteia pentru turişti şi localnici, se va lucra pe segmente de plajă cât mai mici, având lungimi cuprinse între 300 şi 500 de metri. Lucrările vor avansa în mod secvenţial de la nord la sud, astfel încât un sector de plajă va fi deschis în timp ce următorul sector va fi închis pentru lucrări. Aceasta înseamnă că întotdeauna va exista o zonă de plajă deschisă în apropiere, accesibilă pentru utilizatori”, a precizat sursa citată.