Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2
Încă un oficial a fost infecatt cu noul coronavirus. Este vorba despre prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, care a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 în urma unui test efectuat la cerere, contracost, au informat reprezentanţii Prefecturii.
„Prefectul judeţului a respectat tot timpul normele de prevenire şi combatere a răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, la toate întâlnirile şi şedinţele pe care le-a avut în ultima perioadă, atât cu angajaţii instituţiei, cât şi cu alte persoane din afara instituţiei, păstrând distanţa fizică şi purtând mască de protecţie”, dau asigurări reprezentanții Prefecturii.
Prefectul a fost evaluat medical şi, în prezent, se află în izolare la domiciliu, starea sa de sănătate fiind bună, fără simptome specifice bolii.
O anchetă epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea este în derulare, vineri, la Prefectură.
Având în vedere faptul că Sebastian Fârtat se află în izolare, atribuțiile sale instituţiei au fost delegate şefului Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane şi Administrativ, Eugenia Stîngă. Un subprefect al judeţului Vâlcea ar putea fi numit în cadrul următoarei şedinţe de Guvern.
Epidemie de coronavirus în România – 91.256 de îmbolnăviri, 3.765 decese
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost depistați pozitiv cu coronavirus încă 1.365 de români, iar alți 751 au fost reconfirmați în urma retestărilor.
În București și Bacău s-au înregistrat cele mai multe contaminări în ultima zi. În top mai sunt Bihor, Iași, Neamț și Vâlcea.
De la debutul crizei sanitare, autoritățile au prelucrat în total 1.876.063 de teste. Dintre acestea, 23.973 au fost făcute în ultima zi: 14.760 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.213 la cerere.
Tot în ultima zi au decedat 44 de paciențiCOVID-19. Asta duce bilanțul total al victimelor la 3.765.