Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Ion Mînzînă, a fost testat pozitiv cu virusul SARS-Cov-2. Vestea vine la o zi după ce ministrul Economiei, Virgil Popescu, a fost și el testat pozitiv pentru Covid-19.
„În acest moment, preşedintele se află izolat la domiciliu şi nu prezintă simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus. Deşi starea de sănătate este una bună, preşedintele Ion Mînzînă urmează să se interneze, în cursul zilei de astăzi, într-o unitate sanitară specializată în monitorizarea şi tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19”, se precizează într-un comunicat al CJ Argeş.
Atribuţiile vor fi preluate de cei doi vicepreşedinţi ai CJ Argeş, Marius Nicolaescu şi Adrian Bughiu.
„Nu am ignorat nicio secundă măsurile de protecţie şi nici nu m-am îndoit de pericolul şi gradul ridicat de contagiozitate al acestui virus. Însă, aşa cum ştiţi, prin prisma activităţii mele administrative şi politice, în toată această perioadă am intrat în contact cu mai multe persoane, motiv pentru care am considerat că este necesar să mă testez periodic, mai ales pentru protecţia celor din jur. Vă rog să trataţi cu seriozitate existenţa acestui virus destul de parşiv, să vă protejaţi pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor apropiaţi”, a declarat Mînzînă, potrivit comunicatului.
În urma alegerilor locale din 27 septembrie, funcţia de preşedinte al CJ Argeş a fost câştigată de candidatul PSD, Ion Mînzînă, care a obţinut peste 42% din voturi. El a ocupat, anterior, una dintre cele două funcţii de vicepreşedinte al CJ Argeş.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a fost testat pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2. Anunțul a fost făcut în cursul serii de luni, pe contul de Facebook:
„Astăzi am fost testat pozitiv cu COVID – 19. Am urmat protocolul și sunt încrezător că va fi bine. Sâmbătă am fost testat pentru plecarea în Israel. Testul a fost negativ. Duminică noaptea am avut simptome de gripă. Astăzi am făcut un nou test, care a ieșit pozitiv.
Nu am simptome grave, pentru moment. Cei apropiați sunt în regulă.
Aveți grijă mare de fiecare dintre voi. Masca vă poate proteja. Am respectat regulile, dar acest virus nu ”iartă”. Sunt încrezător că voi trece și peste această perioadă. Că este multa treabă de făcut.”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.