Record de investiții în educație, la Galați: 56 milioane de euro pentru grădinițe, școli și licee
Primăria municipiului Galați a stabilit un nou record în ceea ce privește investițiile în educație, cu proiecte în valoare totală de 56 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș, relatează Dcnews.ro.
Educație de milioane, la Galați
„La Galați, educația este o prioritate. Avem datoria să oferim noii generații cele mai bune condiții pentru învățare, iar copiii să aibă acces la toate resursele necesare pentru o formare cât mai bună pentru viitor. Am inițiat un număr record de proiecte pentru modernizarea școlilor, grădinițelor și liceelor din oraș. O parte dintre aceste proiecte sunt deja încheiate, iar altele sunt în plină desfășurare. Continuăm!”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, punctând importanța educației.
Până în prezent, 17 grădinițe, școli și licee din Galați au fost modernizate în cadrul proiectelor cu finanțare europeană. În plus, alte 25 de unități de învățământ au proiecte în implementare. În ceea ce privește creșele, cele două existente au fost deja modernizate, iar proiecte pentru construcția a cinci creșe noi sunt în diferite stadii de dezvoltare.
Primăria Galați, și alte proiecte în curs
De asemenea, Primăria Galați are în plan investiții pentru modernizarea altor 15 grădinițe, școli și licee, cu estimări de cheltuieli în valoare de 15 milioane de euro.
În plus față de modernizarea infrastructurii, un contract de finanțare semnat recent în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va asigura dotarea tuturor unităților de învățământ din oraș cu echipamente și resurse necesare, inclusiv mobilier școlar, table interactive, echipamente IT și dotări specifice pentru laboratoarele școlare.