Vreme ploioasă în unele zone din țară. Meteorologii au anunțat cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi căderi de grindină, joi, 24 aprilie. Acesta a intrat în vigoare începând cu ora 12:00 şi va persista până la ora 21:00. Zonele vizate sunt Banatul, Crişana şi vestul Transilvaniei, scrie Observator.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru zone din vestul ţării.
„În Banat, Crişana şi vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/metrul pătrat şi izolat de peste 40 l/metrul pătrat”, a transmis ANM.
De asemenea, meteorologii spun că fenomenele acestea din vestul țării vor fi și în restul teritoriului, însă vor semnala izolat.
Mai mult, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că vineri, 25 aprilie, vremea va fi instabilă local în zonele montane şi în partea de sud-est a ţării.