Şefa UPU de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, internată la secția de Terapie Intensivă. Aceasta a fost infectată cu Covid-19
Șefa Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti este internată la Terapie Intensivă, după ce a fost infectată cu Covid-19.
Dr. Violeta Tănase a avutsimptome uşoare ale infecţiei cu Covid-19 de săptămâna trecută, iar starea ei de sănătate s-a agravat, aşa că internată.
Aceasta ar putea să beneficieze detratament cu plasmă în perioada următoare, potrivit Antena 3.
În județul Prahova, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 168 de cazuri.
O asistentă de la Slatina a decedat
O asistentă de la Spitalul din Slatina a decedat marţi dimineaţă. Femeia a primit tratament cu plasmă, dar nu a putut să fie salvată.
Este a doua asitentă care se stinge din viață, fiind infectată cu COVID-19.
Aceasta a fost internatădouă săptămâni la Spitalul din Slatina. Colegii au postat mesajepentru donare de plasmă, au găsit şi donatori, însă, fermeia în vârstă de 48 de ani nu a mai rezistat.
Este al doilea cadru medical din Olt care îşi pierde viaţa în ultimele 24 de ore.
Luni dimineaţă, o altă asistentă în vârstă de 47 de ani a murit, după ce s-a infectat cu coronavirus.