Temperaturile încep să crească, iar luna ce urmează se anunță una călduroasă. Meteorologii au anunţat temperaturi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai, scrie Adevărul.
Temperaturile vor fi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai, conform prognozei anunţate marţi de meteorologi.
În săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nordice şi centrale. În restul zonelor, temperaturile vor fi apropiate de cele normale. De asemenea, regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.
În săptămâna 21.04.2025 – 28.04.2025, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări. O abatere termică pozitivă uşor mai accentuată va fi în regiunile nordice. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali.
În săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării.
În săptămâna 05.05.2025 – 12.05.2025, mediile valorilor termice vor fi ușor peste cele normale acestei perioade, pe întreg teritoriul României. Cât despre cantitățile de precipitații, ele vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.