Timișoara, primul oraș mare din România în care se plică carantina de noapte. Ce alte reguli sunt valabile

Timișoara, primul oraș mare din România în care se plică carantina de noapte. Ce alte reguli sunt valabile
Sursa foto: Piabay

Timișoara intră sub noi restricții după ce incidența îmbolnăvirilor a ajuns la 6,58 la mia de locuitori. Este primul mare oraș din România cu o rată atât de mare de infectare. În ședința de azi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, vor fi decise noile măsuri.

Într-o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vor fi astfel stabilite noile măsuri restrictive. În preze,t în România, sunt 54 de localități care au depășit rata de infectare de 6 la mia de locuitori.

Timișoara, primul oraș mare în care se aplică carantina de noapte

Prefectul județului Timiș a vorbit, pe B1 TV, despre noile măsuri care se aplică în Timișoara, primul oraș mare din România în care revine carantina de noapte.

Avem peste 6 la mie incidența, urmează să se aplice restricții de circulație pe timpul nopții în weekend, iar dacă va depăși până atunci 7,5 la ie, se vor aplica restricțiile de circulație toată săptămâna, după ora 20:00 și până la 05:00 dimineața.

Activitățile culturale sau recreativ sportive sau din zona industriei HoReCa se vor opri la peste 6 la mie”, a declarat prefectul județului Timiș, Ovidiu Drăgănescu, pe B1 TV.

Restricțiile de circulație pe timpul nopții, aplicate doar în cazul persoanelor nevaccinate

Prefectul județului a ținut să reamintească faptul că restricțiile de circulație pe timpul nopții se vor aplica doar în cazul persoanelor nevaccinate, cei imunizați în fața COVID-19 fiind excluși.

Categoria de persoane vaccinate poate circula în timpul nopții, fără să fie nevoiți să respecte măsurile de carantină și circulând în baza certificatului verde digital.

Restricții de circulație, pe timpul nopții, între 20:00 și 05:00 dimineața, atât la incidența de peste 6 la mie cât și la incidența de peste 7,5 la mie nu se aplică persoanelor vaccinate. Acestea trebuie să aibă asupra lor certificatul verde”, a mai adăugat prefectul.

Deși Timișoara a depășit 6 la mie, nu toate școlile vor intra în online:

Cu școala este o situație aparte, deoarece stabilirea scenariilor de prezență fizică sau școala online se face în fiecare zi de vineri. Doar 20 de școli, din șase localități vor intra în școala online”, a mai explicat Ovidiu Drăgănescu, pe B1 TV.

Noi restricții de circulație pe timpul nopții se vor aplica și în județul Ilfov, începând de luni.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
16:34 - Hypermarketurile, luate cu asalt de români. Rafturile s-au golit, la fel ca anul trecut, de frica restricțiilor
16:33 - Raed Arafat: Am obținut până acum 550 de concentratoare de oxigen din stocul rescEU din Olanda. Mai așteptăm echipamente și din alte state (VIDEO)
16:23 - Ce spune presa din Bulgaria despre accidentul rutier în care a murit Dumitru Văduva, consilier județean de Brăila
16:18 - Florin Cîțu: USR spune că vrea doar funcții, nu-i interesează binele românilor. Eu am arătat că funcția nu contează pentru mine, PNL a arătat acest lucru (VIDEO)
16:14 - Florin Cîțu: Dacă ar vota guvernul Ciucă, USR și PSD ar arăta că îi interesează românii, nu doar schemele electorale. Dacă nu, toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv alegerile anticipate (VIDEO)
16:08 - Cum se poate descărca certificatul verde digital, care este obligatoriu de astăzi pentru a circula noaptea sau pentru acces în instituțiile publice
15:56 - Alba: Jandarmii şi salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea a trei bărbaţi care s-au rătăcit pe un traseu montan
15:56 - Gazprom nu suplimentează exporturile de gaze naturale către Europa. Estimările rămân nemodificate
15:45 - Prognoza meteo pentru două săptămâni. Minimele de până la 2 grade în octombrie. Vremea, mai caldă în noiembrie
15:19 - Cătălin Scărlătescu, petrecere fără precedent în Grecia. Ce a făcut cheful de la Antena 1, chiar sub ochii colegilor Sorin Bontea și Florin Dumitrescu