Un bărbat de 42 de ani a murit după ce s-a aruncat între vagoanele unui tren aflat în mers, în Gorj

Un bărbat de 42 de ani a murit după ce s-a aruncat între vagoanele unui tren aflat în mers, în Gorj

Un bărbat de 42 de ani a murit după ce s-a aruncat între vagoanele unui tren aflat în mers, la Ploştina, scrie Agerpres.

Inițial, bărbatul se așezase în fața locomotivei, însă s-a retras după ce conducătorul locomotivei l-a atenționat să părăsească șinele.

Bărbatul se așezase și în fața locomotivei aflată în mers

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat în fața trenului în localitatea Ploștina.

„Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, în timp ce se afla în apropierea căii ferate, s-a poziţionat în faţa locomotivei aflată în mers. Conducătorul locomotivei l-a atenţionat să părăsească şinele, moment în care bărbatul de 42 de ani s-a dat la o parte, dar ulterior s-a aruncat între vagoanele aflate în mers”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Ioana Nanu.

Pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei decesului, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj.

În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.