Un bărbat de 60 de ani, acuzat de agresiune sexuală în lift, a fost găsit nevinovat de instanță. Motivul pentru care agresorul a scăpat de acuzații
Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, acuzat de agresiune sexuală de către vecina de bloc a fost găsit nevinovat de Judecătoria Sectorului 5. Magistrații au motivat decizia, explicând că bărbatul nu ar fi încercat să obțină satisfacție sexuală prin gestul său, iar astfel el nu se face vinovat de agresiune sexuală.
Omul a fost acuzat de agresiune sexuală după ce, în august 2020, a încercat să își sărute vecina în lift. Femeia a depus plângere la Poliție, împotriva lui, la acel moment. Locatara s-ar fi întors de la cumpărături în momentul în care s-a întâlnit cu vecinul. Cel din urmă s-ar fi întors acasă după ce și-a plimbat câinele.
Un bărbat de 60 de ani, acuzat de agresiune sexuală, găsit nevinovat
Cei doi s-ar fi întâlnit la intrarea în lift, iar în momentul în care s-au urcat în ascensor, bărbatul a prins-o pe femeie cu palmele de bărbie și s-a aplicat către ea, încercând să o sărute.
Vecina s-a opus, moment în care bărbatul ar fi încetat să mai încerce să o sărute și ar fi început să o liniștească pentru evenimentul produs, notează Ziare.com.
Femeia și-a anunțat imediat fratele și au mers împreună la Poliție, acolo unde au depus plângere împotriva bărbatului, pentru agresiune sexuală. În fața autorităților, presupus agresor a negat că ar fi încercat să o sărute pe vecina și a precizat că nici nu ar fi încercat să o agreseze sexual.
Astfel, în urma procesului, Judecătoria Sectorului 5 a dispus achitarea bărbatului. Instanța a reținut că faptele, descrise de victimă sunt reale, dar a considerat că fapta bărbatului nu este agresiune.
„Din probele administrate nu rezultă cu certitudine în primul rând locul în care inculpatul a dorit să o sărute pe persoana vătămată și mai ales felul sărutului pe care inculpatul dorea să-l comită.
Instanța apreciază că în lipsa acestor elemente importante nu poate aprecia dacă prin acțiunea inculpatului s-ar fi putut obține o satisfacție sexuală. Un simplu sărut sau unul aplicat pe gură fără introducere limbii inculpatului, în cavitatea bucală a persoanei vătămate nu poate conduce, în opinia instanței la obținerea unei satisfacții sexuale.
Instanța apreciază că și în situația în care inculpatul ar fi dorit efectuarea unui sărut prin introducerea limbii în cavitatea bucală în lipsa și a altor acte de mângâiere a unor zone erogene nu poate conduce la obținerea satisfacției sexuale”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 5, potrivit sursei citate mai sus.