Un cioban a intrat cu turma de oi printre blocurile și vilele din Giroc, Timiș. Care a fost reacția oamenilor

Publicat: 16 11. 2023, 15:58
Actualizat: 16 11. 2023, 15:59
Sursa foto: Facebook/ Girocul văzut altfel

Localnicii comunei Giroc au avut parte de o surpriză, miercuri, atunci când au văzut că au la geam o turmă de oi.

Oi printre blocuri luxoase

Giroc este a doua cea mai dezvoltată comună din Timiș, dar este la marginea orașului Timișoara, ceea ce a determinat ca oile să își caute mâncarea printre blocurile și vilele luxoase, conform știrileprotv.

Ciobanul își ghida turma de oi spre malul Timișului, dar a găsit o scurtătură prin cartierul luxos. Acesta a reușit să le îndrume spre pajiște fără să facă vreo pagubă, doar că oile au ocupat pentru scurt timp o parcare.

Cu toate acestea, oamenii nu au fost deranjați de prezența oilor, ci chiar au ieșit pe geam să le admire.