Un șofer beat a avariat cinci mașini parcate, în Sectorul 6. Ce alcoolemie avea acesta

Publicat: 16 01. 2025, 20:45
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Un șofer de 59 de ani a lovit cinci mașini parcate, în Sectorul 6 al Capitalei. Acesta consumase alcool, potrivit Adevărul.

Cum s-a produs accidentul

Accidentul a avut loc joi după-amiază, în zona Dealul Ţugulea. Șoferul a pierdut controlul autoturismului și a intrat în alte cinci mașini care erau parcate.

În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, l-au pus să sufle în etilotest.

Bărbatul a avut un rezultat de 1,18 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

„Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că este vorba despre un conducător auto în vârstă de 59 de ani, care se deplasa pe str. Dealul Ţugulea, iar în dreptul imobilului cu nr. 58, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma verificărilor, a avariat 5 autovehicule staţionate”, au declarat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

Șoferul a fost escortat la INML, în vederea prelevării de mostre biologice care să stabilească alcoolemia exactă.

De asemenea, pe numele său s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În urma accidentului, nicio persoană nu a fost vătămată. Există doar daune materiale.