Vaslui: Incendiu de proporții la un liceu / Laboratorul de robotică și o parte din acoperiș, cuprinse de flăcări
Autoritățile au intervenit, joi, 9 februarie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un liceu din Bârlad, Vaslui. Flăcările au distrus bunuri din laboratorul de robotică, dar și o parte din acoperiș.
Flăcările incendiului au distrus bunuri din laboratorul de robotică și o parte din acoperiș
„Douăzeci de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială multifuncţională, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, precum şi o ambulanţă SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor) pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în laboratorul de robotică (laborator amenajat în cadrul laboratorului de fizică) al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad”, a transmis, joi, ISU Vaslui.
La venirea pompierilor, incendiul se manifesta violent și a cuprins și o parte din acoperiș. Autoritățile au menționat că nu era niciun elev în respectivul corp de clădire, potrivit ziare.com.
„Incendiul se manifesta cu violenţă în laborator, pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi, dar şi la nivelul acoperişului. Întrucât la ora izbucnirii incendiului nu de desfăşurau cursuri în respectivul corp de clădire, nu a fost necesară evacuarea niciunui elev, cadru didactic ori personal auxiliar”.
Cauza de izbucnire a incendiului nu este încă stabilită, acesta fiind lichidat după aproximativ două ore.
„Au ars bunurile din laboratorul de robotică şi s-au degradat diverse obiecte din laboratorul de fizică. De asemenea, au ars circa zece metri pătraţi din asteriala acoperişului şi s-au degradat aproximativ 15 metri pătraţi acoperiş şi peste 100 metri pătraţi tencuială interioară şi exterioară”, au precizat pompierii.