Anca Dragu: Din 2022 va începe aplicarea măsurii privind zero taxe pe salariul minim

Anca Dragu: Din 2022 va începe aplicarea măsurii privind zero taxe pe salariul minim
Foto: cursdeguvernare.ro

Impozitul pe salariul minimar putea ajunge istorie în următorii doi ani, atunci când creșterea economică va permite, spune Anca Dragu, preşedintele Senatului.

„Ar putea deveni realitate (impozitul zero pe salariul minim – n.r.) într-un an, cam în doi ani, după ce avem finalizat un studiu de impact și atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit.

Pe de altă parte, este o datorie să ne uităm la salariații cu venituri foarte mici. În România există această situație foarte tristă în care 15% dintre salariați, deși muncesc, intră la categoria de sărăcie, acest concept de sărăcie.

Ca atare, cea mai rapidă soluție de a-i scoate pe acești oameni din sărăcie care, deși muncesc opt ore pe zi, la sfârșitul lunii, când primesc salariul, nu-și pot permite să-și asigure un trai decent după standardele normale”, a explicatDragu la TVR, citează antena3.ro.

Impozitul zero pe salariu minim, o soluție și în viziunea lui Victor Ponta

Liderul Pro România a explicat, în platoul B1 TV este de acord că românii nu ar trebui să mai plătească impozit pe salariul minim.

„În șapte ani am construit o clasă de mijloc în România, dar ea ar putea fi distrusă dacă nu se iau măsuri. (…) De exemplu, dacă mărești TVA-ul omori toate firmele românești și pe români. Nu mărirea TVA-ului este soluția, trebuie să scazi taxare pe muncă și să pui impozitare diferențiată. Nu mai putem rămâne la venituri mari sau proprietăți mari cu cotă unică (…) Cred că încet încet trebuie să nu mai taxăm munca. Cred ca trebuie să lași mai puțină taxare pe muncă și să te duci pe o taxare diferențiată (…) Acum este criză”, este de părere Victor Ponta.