Încasările statului din accize au SCĂZUT DRAMATIC în luna ianuarie cu toate că acciza la carburanţi a crescut 

Încasările statului din accize au SCĂZUT DRAMATIC în luna ianuarie cu toate că acciza la carburanţi a crescut 
Foto: economica.net

Încasările din accize au înregistrat o scădere majoră în luna ianuarie a acestui an, deși acciza la carburanţi este mai mare decât în aceeași lună a anului trecut, iar parcul autor a crescut cu 630.000 de mașini în 2017, potrivit execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor, informează economica.net.

Concret, în prima lună din 2018, încasările sunt mai mici cu 15%, comparativ cu ianuarie 2017.

Încasările din accize au fost, în prima lună a acestui an, de 2,1 miliarde de lei, în timp ce în perioada similară din 2017 au fost de 2,47 miliarde.

Așadar, statul a pierdut la capitolul accize aproape 370 de milioane de lei, în ianuarie 2018, raportat la ianuarie 2017.

Ministerul Finanțelor nu comunică defalcat ponderea fiecărui produs accizabil în încasări, însă, potrivit unor estimări neoficiale, accizele la carburanţi reprezintă cel puţin trei sferturi din totalul încasărilor din această taxă.

Urmăriți B1TV.ro și pe