Care au fost factorii care au dus la alegerea Naval Group pentru contractul privind corvetele din dotarea Armatei Române

Care au fost factorii care au dus la alegerea Naval Group pentru contractul privind corvetele din dotarea Armatei Române
Foto: Facebook/ Naval Group

Licitaţia pentru acordarea contractului privind construcţia corvetelor multifuncţionale din dotarea Armatei Române a fost câştigat de către grupul francez naval. Aceasta este unul din puţinii constructori care produc portavioane, submarine nucleare și nave militare de ultima generație.

De atlfel, Naval Group este cel mai mare constructor de nave militare din Europa. Acesta a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 3,7 miliarde de euro și a raportat vânzări în creștere cu 13% față de 2017, conform unui comunicat al companiei.

Naval Group și-a îmbunătățit semnificativ profitabilitatea, înregistrând un profit net de peste 178 milioane de euro, o creștere de aproape 85 de milioane euro față de 2017, conform eoficial.ro.
Conform reprezentanţilor companiei, factorii care au condus la alegerea acestui grup sunt tehnologia de vârf, programele de cooperare industrială și experiența unică în transferul de tehnologie către industria locala din fiecare țară.

”Interesele esențiale de securitate pentru statul român sunt dezvoltarea pe teritoriul național a unei capacități industriale navale în domeniul militar; securitatea aprovizionării și protecția informațiilor sensibile; precum și realizarea programului în termenele stabilite, având în vedere nevoia urgentă ca România să facă față cu succes provocărilor de securitate la Marea Neagra.

Prin urmare, partenerul industrial trebuie selectat cu cea mai mare atenție, având în vedere impactul în ceea ce privește bugetul și securitatea națională, deoarece transferul de tehnologie este un proces complex, iar ciclul de viață al unei nave de război și relația cu furnizorul sunt de aproximativ 50 de ani. ”a declarat Massi Begous, vicepreședinte pentru Dezvoltare Industrială Internațională al Naval Group.

În urma contractului cu Naval, România va beneficia de Gowind, corveta cea mai moderna, cu capacități combinate de luptă: anti-aeriană, anti-submarin și împotriva navelor de suprafață.
Industria romanească va beneficia și de angajamentul și ”know-how-ul” Naval Group în ceea ce privește parteneriatul și transferul de tehnologie. SNC are o experiență foarte bună în construcția de nave, toate certificările de calitate și instrumente industriale profesionale.

” Parteneriatul nostru exclusiv cu SNC va asigurasuveranitatea și autonomia României, deoarece SNC, o companie românească care angajează lucrători romani, va stapâni know-how-ul necesar pentru a susține întregul ciclu de viață al corvetelor, de la construcție la operațiunile de întreținere și modernizare.

Ei vor fi implicați nu numai în construcția corpului platformei, ci și în misiuni de înaltă calificare, cum ar fi integrarea întregului sistem de lupta și a software-ului central. Activitățile de întreținere și modernizare prin ciclul de viață al navei vor asigura locuri de muncă în deceniile următoare.

În cele din urmă,transferul exhaustiv al tehnologiei Naval Groupva aduce beneficii întregii industrii navale românești pe termen lung, creând locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată dincolo de programul Gowind. ” a declarat Massi Begous.

În ceea ce privește autonomia națională și dezvoltarea economică, Naval Group va încheia un parteneriat puternic și local cu partenerul român Șantierul Naval Constanța :

”Am realizat studii de anvergură în diferite șantiere navale din Romania și Șantierul Naval Constanța a apărut imediat ca un potențial partener puternic pe baza capacităților industriale solide. Este singurul șantier naval românesc cu capacități de înaltă calitate pentru a construi corvete. (…) Nu avem nicio îndoială cu privire la capacitățile SNC de a efectua construcția celor patru corvete în șantierul din Constanța cu sprijinul Naval Group. Mai mult decât atât, SNC are o poziție strategică la Marea Neagra și a desfășurat deja activități de întreținere pentru Marina Română.”

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`