ACADEMIA ROMÂNĂ preia propaganda PSD: În pline proteste anticorupție, ne îndeamnă să luptăm pentru INTEGRITATEA TERITORIALĂ a țării 

ACADEMIA ROMÂNĂ preia propaganda PSD: În pline proteste anticorupție, ne îndeamnă să luptăm pentru INTEGRITATEA TERITORIALĂ a țării 

84 de academicieni semnează unapelcu puternic accent naționalist către poporul român și instituțiile statului în care se pronunță "cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale", anunță Hotnews.

PSD și vectorii lui mediatici au lansat în ultima perioadă teza că protestele anticorupție pot duce la ruperea României. Iată că însăși intelectuali de frunte ai țării au considerat patriotismul prioritar luptei anticorupție.

"Preocupați în mod deosebit de încercările recurente de regionalizare a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calitatii vieții în aceste zone,
ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acțiuni,ne pronunțăm cu tarie în favoarea identității, suveranității și unității naționale, solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.”, anunță elitele Academiei Române.

Printre membrii plini, corespondenți sau de onoare care semnează documentul se numără, Nicolae Breban, Eugen Simion, Mariana Nicolesco, Dumitru Radu Popescu și Dan Berindei.

Apelul academicienilor este făcut către întregul popor român, dar cu precădere către intelectuali care sunt invitați să fie "exemplu de înțelepciune și de patriotism”.De asemenea, semnatarii apelului se adresează oamenilor politici pe care îi invită să "conlucreze cu responsabilitate și patriotism pentru binele României".

Mesajul celor 84 de intelectuali se încheie cu îndemnul de a ne cinsti eroii și a lăsa generațiilor viitoare "o țară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut și pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată și prosperă, o țară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească."

Apelul integralpoate fi citit AICI.

Urmăriți B1TV.ro și pe