Activitatea Inspecției Judiciare (IJ) a revenit la normal odată cu adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență prin care se stabilește modul în care este asigurat interimatul la IJ, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru, potrivit Agerpres.
„Putem spune că, odată cu publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial, activitatea Inspecţiei Judiciare revine la normal. Având în vedere timpul scurt în care acest blocaj instituţional a fost depăşit prin intervenţia legislativă de astăzi, lipsa de continuitate în asigurarea conducerii Inspecţiei Judiciare nu a avut efecte majore”, a declarat Alin Alexandru.
Potrivit proiectului de OUG, publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, „în situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii. În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct, ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii”.
Mandatul actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare a expirat la 1 septembrie.