Cazurile familiei Bodnariu și Nan, cărora Protecția Copilului din Norvegia (Barnevernet) le-au luat copiii, nu sunt singulare în țările nordice. Un medic român stabilit în Finlanda și-a pierdut copiii anul trecut în urma acuzațiilor formulate de soțul său cu care se afla în divorț.
Camelia Smicală, un doctor din Piatra Neamț, s-a stabilit cu mai mulți ani în urmă, împreună cu soțul ei și cei trei copii, dintre care unul dintr-o căsnicie anterioară. Din cauza neînțelegerilor, aceasta a hotărât să divorțeze. Din răzbunare, bărbatul a reclamat-o autorităților, susținând că intenționează să fugă cu cei doi copii pe care îi iau împreună din țară.
Imaginile surprinse arată “operațiunea” de ridicare a copiilor de către serviciile de protecție, o traumă atât dpentru minori cât și pentru mamă: Executorii judecătoreşti şi poliţiştii o imobilizează pe mama disperată, trăgând-o de haine şi culcând-o la pământ iar alţi oamenii ai legii iau pe sus pe cei doi copii de 6 şi 7 ani care au fost duşi apoi într-un centru social.
#DIRECT_ONE_p81s0a#
“Un judecător, fără să mă asculte, fără să audieze martori… Pe baza minciunilor lui, fără niciun martor, efectiv fără proces a dat această sentinţă să-mi fie luaţi copii”, spune dr. Smicală într-o declaraţie dată pentru Antena 1.
La rândul ei, femeia spune că a dus o viață de coșmar: “Copiii mei au fost traumatizaţi, au fost bătuţi, au fost brutalizaţi, au văzut cum mama lor care încearcă să-i apere este brutalizată în faţa lor. Copiii au spus tot timpul că ei nu vor să-şi vadă tatăl pentru că i-a brutalizat”.