Gigi Becali, prima reacție după condamnarea verilor săi: Băi, voi sunteți nebuni? (VIDEO)

Gigi Becali, prima reacție după condamnarea verilor săi: Băi, voi sunteți nebuni? (VIDEO)

Condamnați la închisoare cu executare, Ioan și Victor Becali s-au predat marți seară. Gigi Becali, vărul lor, susține, însă, că aceștia nu vor sta prea mult timp după gratii.

Magistrații Curții Supreme au dat marți deciziile finale în dosarul ”Mită la judecătoare”. Astfel, fosta judecătoare Geanina Terceanu a fost condamnată la 7 ani de închisoare cu executare, Cristian Borcea a fost achitat, Ioan Becali a primit 7 ani de închisoare cu executare, iar Victor Becali a fost condamnat la 5 ani și 8 luni cu executare.

„Eu m-am întâlnit cu ei. Nu erau revoltați, erau pregătiți.Le-am spus să treacă cu bine peste asta. Ei au spus ”ne așteptam”. Aveau bagajele făcute, s-au dus oamenii, s-au prezentat și cu asta basta. Ei se duc acum și fac două luni, nici două luni, apoi vor cere eliberarea condiţionată. Giovani era plecat la Constanţa şi când a auzit în drum s-a prezentat la prima secţie de poliţie. Victor s-a prezentat la Rahova.

Ei puşcăria au executat-o, au făcut fracţia de două treimi.Victor a făcut deja 4 ani de închisoare, voi ştiţi ce înseamnă? E dezastru! Victor a făcut aproape 5 ani, ce să-i mai facă lui Victor? Pentru imaginea publică s-a dat pedeapsa!”, a tunat Gigi Becali.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Întrebat cum se face că Borcea a fost achitat, patronul FCSB a răspuns: „Ce să-i facă lui Borcea? I-a spus că a dat 10.000 de euro că era frumoasă. A fost cuvântul ei. Nu era niciun martor. Normal că judecătorii s-au supărat: „Cum, tu, judecătoare, te duci acasă la infractor?”. Şi i-ai dat pedeapsă. N-au existat probe. Nu era nicio probă că a fost la el acasă. A zis că a găsit 10.000 de euro. Nici ea nu mai ştia”.

”Eu am făcut puşcărie. Nu zic că e uşor. Dacă cineva îmi spune: „Mai faci 5 luni”. Eu zic: „Bine, mă, când?”. Dar e greu fără mamă, fără copii, fără soţie. E mai greu când e prima, apoi te obişnuieşti… E mai rău că nu-ţi dă drumul acasă”, a mai spus Gigi Becali.

Întrebat dacă Borcea a făcut denunțuri ca să scape de pușcărie, Becali a răspuns: ”băi, voi sunteți nebuni? Voi credeți și voi ce spuneți? 20 de ani dacă îi dădea lui Borcea și nu făcea așa ceva!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe