Imaginea cu Ion Rațiu, încercând să potolească hoardele de mineri care au luat cu asalt Casa Poporului în timpul mineriadei din 1991, virală în contextul haosului din SUA

Imaginea cu Ion Rațiu, încercând să potolească hoardele de mineri care au luat cu asalt Casa Poporului în timpul mineriadei din 1991, virală în contextul haosului din SUA

Mai mulți protestatari pro-Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului și au intrat în Congresul american, instalând o stare generală de haos la Washinghton. Imaginile au fost asociate imediat pe rețelele de socializare cu scenele din timpul mineriadei din 1991, când minerii au luat cu asalt Casa Poporului.

Atunci, Ion Rațiu, a ținut sub control hoardele de mineri, imaginea cu momentul în care intervine la tribuna parlamentului devenind acum virală pe rețelele de socializare, în contextul situației din SUA.

Susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt miercuri Capitoliul chiar în timpul dezbaterilor din Congres. După ce au ocupat terasele clădirii au depășit filtrele forțelor de ordine și au ocupat mai multe încăperi, la scurt timp după ce vicepreședintele Mike Pence a anunțat că nu se poate opune la certificarea victoriei lui Joe Biden.

„Preluăm Camera”, „acesta este parlamentul nostru”, au strigat protestatarii în timp ce au pătruns în clădirea Capitolului.

Parlamentarii au fost evacuați, înainte ca protestatari să pătrundă în clădirea Capitolului. Aceștia ar fi fost auziți lovind la ușile de la etaj.

În România, imaginile șocante din SUA au adus aminte de scenele violente de la începutul transziției, când în timpul mineriadei din anul 1991, minerii din Valea Jiului au luat cu asalt Casa Poporului . Reprezentantul PNȚCD, Ion Rațiu, a fost cel care a ținut sub control hoardele de mineri.

Iată cum descrie Ion Rațiu aceste evenimente în memoriile sale. ”Încet, încet au început să intre minerii în Cameră. Pronaosul era plin de ei. Zeci de mineri, foarte agresivi, chiar în cele două ”logii” ale Camerei. Cred că eu am dominat situația. Eu i-am convins pe mineri să plece din Cameră și au ieșit, în cele din urmă, mulțumită repetatelor mele intervenții. Decisiv a fost anunțul meu că mă voi adresa mulțimii afară, în fața Camerei. Altfel ar fi fost vărsare de sânge. Erau înarmați cu răngi, bare de metal, bastoane și ciomege”.

Minerii au obținut demisia Guvernului, însă aceasta nu a fost ultima mineriadă. Aproape un deceniu, amenințarea hoardelor înarmate care provocau haos în București a fragilizat democrația în România.