INSCOP: Românii sunt de acord cu trecerea la euro și cu înființarea unei armate a UE

INSCOP: Românii sunt de acord cu trecerea la euro și cu înființarea unei armate a UE
Foto: ziartricolorul.ro

Majoritatea românilor consideră că sunt cetățeni europeni, iar 65% dintre ei sunt de părere că aderarea României la UE a adus avantaje, conform unui sondaj efectuat de INSCOP, remis Agerpres.

„Creșterea ponderii românilor care se consideră cetățeni europeni arată consolidarea sprijinului populației pentru comunitatea de valori euro-atlantică. După 25 de ani de regim democratic și după 8 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, atașamentul populației României față de valorile societății libere este incontestabil și, îndrăznesc să spun, ireversibil. Românii sunt astăzi mai occidentali decât au fost vreodată în toată istoria lor în condițiile în care România este astăzi țara din regiune cu populația cea mai atașată de Occident și valorile sale”, spune directorul INSCOP, Remus Ștefureac.

În ceea ce privește legătura cu Uniunea Europeană, 63% dintre respondenți „asociază UE cu dezvoltarea economică, 58,9% cu locurile de muncă, 58,9% cu lupta împotriva corupției iar 54,1% cu exploatarea resurselor naturale. 52,4% dintre români asociază Uniunea Europeană, în primul rând, cu subordonarea față de țările din Vestul Europei, 52% cu intervenția în politica internă a României, 49% cu pierderea controlului asupra economiei, 47,1% cu răspândirea crizei economice, 42,7% cu pierderea identității naționale și 39% cu birocrația”.

De altfel, aceștia sunt de acord cu înființarea unei armate a UE în proporție de 62,5%, în timp ce doar 23,7% se declară împotrivă. Motivele se pare că sunt legate de securitatea regională și amplificarea îngrijorărilor cu privire la producerea unor conflicte armate în zonă.

Și trecerea la euro este acceptată de 58,1% dintre respondenți, în timp ce un procent de 9% nu au știut sau nu au răspuns.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:07 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Visele sunt experiențele noastre astrale cele mai directe. Singura problemă cu ele e interpretarea (VIDEO)
23:47 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre conexiunile cu lumile astrale. „Primii ani de viață îi petrecem mai mult la nivel astral decât în plan fizic” (VIDEO)
23:10 - Adda, strictă când vine vorba de sănătate: „Dezinfectez tot de 100 de ori! Când dau mâna cu o persoană, merg și mă spăl după”
22:39 - Instituțiile statului român, în slujba plagiatorilor. Mecanismele prin care Nicolae Ciucă a fost salvat de Ministerul Educației, CCR și Parchetul General în scandalul plagiatului. Emilia Șercan: În PNL subiectul clar deranjează (VIDEO)
21:34 - Nicușor Halici, prefectul din Vrancea: În județ trebuia să fie cod roșu / Firmele contractate pentru deszăpezire nu și-au făcut deloc treaba. Decretarea stării de alertă ne ajută / Nu avem localități izolate (VIDEO)
20:48 - Anda Adam, ieșire nervoasă după ce a fost criticată pentru că folosește filtre de înfrumusețare: „Mai lăsați-mă, că m-ați zăpăcit!”
20:27 - Andi Vasluianu, ironii la adresa spectatorilor cărora le sună telefonul la teatru: „Vă rog, răspundeți, așteptăm”
19:59 - Maramureș: Ucrainean, bătut și răpit după ce a fost confundat. El nu vrea să depună plângere
19:36 - Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Cehia. El e pro-UE și pro-NATO și susține ajutorul militar pentru Ucraina
19:08 - IGSU: 10 drumuri naţionale şi 37 judeţene sunt blocate din cauza zăpezii / Intervenţii în 60 de localităţi din 16 judeţe şi în Bucureşti