Cetatea getică de la Beștepe a rămas doar un mal de pământ, pentru că aici s-a construit o stână. Deși fortificația veche de mai bine de 2.300 de ani, se află pe lista monumentelor de interes național, autoritățile locale n-au făcut nimic să le protejeze şi nici măcar nu au habar că e obligația lor să facă asta.
Managerul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale, Sorin Ailincăi, precizează că în cazul în care autoritățile nu vor lua măsuri în cel mai scurt timp, există riscul ca acest sit să fie parțial distrus.
Legea prevede clar că în interiorul unui sit arheologic nu se poate construi nimic. Obligația întreținerii unor astfel de obiective revine autorităților locale.
”Nu am cunoștință. Nu, deci nu am cunoștință despre așa ceva!”, spune Anișoara Pavel, viceprimarul comunei Beștepe, citat de Digi 24.
La mică distanță se află o cetate romană din secolul I, care în trecut era un punct strategic important pe Dunăre. Acum, vestigiul a ajuns o ruină din cauza nepăsării. În plus, lângă fortificație s-a format o groapă de gunoi uriașă.
”Din nefericire este o situație generală la care contribuie lipsa de promovare a legii în educația curentă”, afirmă Iulian Vizauer, directorul Direcției de Cultură Tulcea.
Potrivit autorităților din Tulcea, s-a deschis deja o anchetă în acest caz.