O nouă palmă dată Justiției: Fiul senatoarei Sorina Plăcintă, care abia a ieșit din închisoare, angajat la Curtea de Apel Galați

O nouă palmă dată Justiției: Fiul senatoarei Sorina Plăcintă, care abia a ieșit din închisoare, angajat la Curtea de Apel Galați
FOTO: kanald.ro

Andrei Plăcintă, fiul fostei senatoare Sorina Plăcintă, și-a găsit un job la numai patru luni de la eliberarea condiționată din închisoare, conform Kanald.ro.

Tânărul a fost angajat pe postul de interpret și traducător autorizat de la Ministerul de Jusție, desfășurându-și activitatea la Parchetul de pelângă Curtea de Apel Galați. Totuși, nu se știe cum Plăcintă Jr. a reușit să obțină postul, în condițiile în care pentru aprobarea dosarului erau interzise antecedentele penale.

Conform legii 178/1997, „Ministerul Justiției autorizează, la cerere, dupăverificarea actelor depuse la dosarul de autorizare, traducătorii și interpreții folosiți de entitiățile prevăzute la lege la articolul 1: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Parchetul delângăÎnalta Curte de Casație și Justiție, Direcția NaționalăAnticorupție, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, birourile notarilor publici, avocați și executori judecătorești.”

Andrei Plăcintăa fost închis pentru tentativă de omor,în decembrie 2010, după ce a încercat să lovească cu mașina un bărbat care încerca să aplaneze un conflict între el și iubita lui.

Citește și – Interlopul Belgian Tănase umilește justiția din România: S-a întors acasă după ce i s-a prescris condamnarea, iar primirea a fost transmisă live pe Facebook (VIDEO)

Ultima oră
23:59 - Prăjitura cu piersică, desertul rapid, ideal pentru masa de Crăciun. De ce ingrediente ai nevoie pentru rețeta care a făcut furori pe TikTok
23:50 - Cum își explică CTP atitudinea lui Nicușor Dan față de servicii și armată: „Încerc să vin cu o interpretare” (VIDEO)
23:45 - Andreea Esca, postare controversată în mediul online. Ce i-au reproșat internauții: „De 30 de ani cititoare de promptere”
23:35 - Cu ce își vor surprinde companiile angajații, în acest an, de Crăciun? Beneficiul râvnit de cei mai mulți români
23:08 - Ucraina, scandalizată după anunțul că doi artiști ruși vor concerta la Cluj: „Arta nu poate fi folosită ca paravan pentru crimele Rusiei”
22:57 - Buzoianu: PSD blochează reformele. Îmi cere demisia, dar nu i-a cerut-o lui Fechet într-o situație similară. Miza pentru PSD sunt sinecurile / Operatorul ESZ Prahova n-a avut bani de o țeavă, dar a avut 10 milioane să-și cumpere hotel (VIDEO)
22:03 - CTP, după ce Nicușor Dan a explicat cum arată portretul alegătorului AUR: “Practic, e o invitație de intrare la guvernare pentru AUR” (VIDEO)
21:53 - Reacția lui CTP la interviul lui Nicușor Dan pentru Le Monde: „Începe să-mi fileze ușor o lampă sau chiar mai multe”. Ce anume i-a atras atenția gazetarului (VIDEO)
21:51 - Andreea Esca, jignită de internauți după o postare din vacanță: „Cititoare de promptere” / Cum a răspuns prezentatoarea criticilor
21:16 - Un vlogger străin celebru laudă România. Ce mit a încercat să demonteze după vizita în țara noastră: „Mergi înainte să judeci!”