Palatul Primăverii, reşedinţa cu robinete de aur a lui Nicolae Ceauşescu, scos la vânzare

Palatul Primăverii, reşedinţa cu robinete de aur a lui Nicolae Ceauşescu, scos la vânzare
Foto: realitateamea.ro

Palatul Primăverii, reședința lui Nicolae Ceaușescu în perioada în care acesta a fost șef al statului, va fi scos din baza de protocol și oferit la vânzare de către RA-APPS.

Clădirea nu mai este folosită decât de 3-4 delegații oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare, informează reprezentanții Guvernului, citați de Mediafax.

În aceste condiții, clădirea aflată pe Bulevardul Primăverii nr. 50 din București va fi trecută din domeniul public în cel privat al statului și oferită la vânzare.

„Din analiza activităţii curente a rezultat că, practic, acest imobil nu este folosit destinaţiei legale, în cel mai bun caz existând 3-4 delegaţii oficiale pe an care îl utilizează. În raport cu specificul şi cu structura sa funcţională, a rezultat că valorificarea prin închiriere a imobilului din Bd. Primăverii nr.50, fie din perspectiva apartenenţei sale la domeniul public, fie din cea a apartenenţei la domeniul privat al statului, nu este rentabilă. Costurile de întreţinere şi administrare ale clădirii sunt foarte mari, ceea ce ar impune un nivel ridicat al chiriilor plătite de cei care îl folosesc, aspect care conduce la concluzia că închirierea acestei clădiri devine neatractivă în raport cu piaţa concurenţială”, se arată în document.

În aceste condiţii, a rezultat faptul că singurul „demers responsabil” din partea RA-APPS pentru valorificarea în bune condiţii a imobilului este, conform documentului, trecerea sa din domeniul public în proprietatea privată a statului şi includerea pe lista imobilelor propuse la vânzare.

Palatul Primăverii dispune de un teren aferent rămas de 14.830 metri pătraţi.

O parte din terenul din faţa clădirii este delimitat cu un gard pe care sunt amplasate panouri cu inscripţia „Terenul este proprietatea ambasadei statului Kuweit”.

Conform datelor istorice, Palatul Primăverii a fost proiectat de arhitectul Cezar Lăzărescu în 1964-1965 după indicaţiile soţilor Ceauşescu, iar Elena Ceauşescu s-a ocupat personal de alegerea candelabrelor şi a mozaicurilor, având piscină, solar şi saună.

 

Ultima oră
00:18 - Raed Arafat: DSU nu se bagă peste Ministerul Sănătăţii, atribuțiile sale sunt stabilite prin lege/ DSU nu este un om. Dacă deranjează şeful – păstrezi sistemul, scapi de om
00:03 - Cornel Constantiniu cedează în fața bolii. Artistul nu mai poate vorbi
23:59 - Dosare penale de ucidere din culpă în cazurile a 13 pacienți COVID-19 decedați la secția ATI a Spitalului Județean din Sibiu
23:31 - Daniel Funeriu, despre testarea COVID a copiilor: Dacă elevii și profesorii germani pot să facă acest lucru, nu cred că suntem noi mai slab dotați / E nevoie de un efort suplimentar al tuturor / Anul școlar trebuie prelungit (VIDEO)
23:29 - Elena Merișoreanu a primit o veste ce i-a schimbat viața! Artista nu a mai putut să iasă pe scenă
23:11 - Ce spune Gina Pistol, despre revenirea la „Asia Express”: „Se duce o luptă în mine”
22:53 - Daniel Funeriu: Politicianul român vrea descentralizare când vine vorba să cheltuiască bănuții de la Guvern. Când trebuie să-și asume responsabilități, brusc nu-i capabil să ia simple decizii (VIDEO)
22:52 - Răzvan Simion vorbește, pentru prima dată, despre cuceririle sale amoroase „Mi-a fost foarte greu”
22:47 - Kelemen Hunor: I-am cerut ambasadorului Germaniei să sprijine aderarea României la Schengen şi încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare
22:17 - Cristian Diaconescu (PMP): România putea beneficia cu trei luni mai devreme de primii bani din PNRR. Prostia și hoția nu sunt scuze (VIDEO)