Președintele CNAS: Economiile prin introducerea cardului de sănătate, în jur de 90 milioane de lei pe lună. Banii vor intra în serviciile medicale

Președintele CNAS: Economiile prin introducerea cardului de sănătate, în jur de 90 milioane de lei pe lună. Banii vor intra în serviciile medicale
Foto: B1 TV

Preşedintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a anunțat că economiile de aproximativ 90 de milioane de lei pe lună, realizate în sistemul sanitar prin introducerea cardului de sănătate, vor fi direcţionate, din noiembrie, către furnizorii de servicii medicale, care vor acoperi astfel inclusiv majorările salariale, informează Mediafax.

„Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu plăteşte salarii, casa plăteşte servicii medicale. Deci, acei bani din economii vor intra în serviciile medicale şi, fiind un venit pentru spitale, spitalul îşi calculează acel 25 la sută care este asigurat de Guvern. De la 1 octombrie este valabilă această mărire de salariu de 25 la sută, noi vom face plăţile în noiembrie”, a declarat Vasile Ciurchea.

Șeful CNAS a mai spus că, o parte din banii proveniți din creşterea salarială de 25 la sută, se întorc la buget ca venit din taxe şi impozite.

„Adică va fi o creştere salarială odată cu care vor creşte taxele şi impozitele aferente”, a explicat Ciurchea.

Din 1 septembrie prezentarea cardului de sănătate este obligatorie la acordarea fiecărui serviciu medical pentru asiguraţi.

Cei care au fost invitaţi să ridice documentele şi nu au făcut-o nu vor mai beneficia de servicii medicale gratuite, decât dacă sunt urgenţe medicale, a anunţat șeful CNAS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:07 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Visele sunt experiențele noastre astrale cele mai directe. Singura problemă cu ele e interpretarea (VIDEO)
23:47 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre conexiunile cu lumile astrale. „Primii ani de viață îi petrecem mai mult la nivel astral decât în plan fizic” (VIDEO)
23:10 - Adda, strictă când vine vorba de sănătate: „Dezinfectez tot de 100 de ori! Când dau mâna cu o persoană, merg și mă spăl după”
22:39 - Instituțiile statului român, în slujba plagiatorilor. Mecanismele prin care Nicolae Ciucă a fost salvat de Ministerul Educației, CCR și Parchetul General în scandalul plagiatului. Emilia Șercan: În PNL subiectul clar deranjează (VIDEO)
21:34 - Nicușor Halici, prefectul din Vrancea: În județ trebuia să fie cod roșu / Firmele contractate pentru deszăpezire nu și-au făcut deloc treaba. Decretarea stării de alertă ne ajută / Nu avem localități izolate (VIDEO)
20:48 - Anda Adam, ieșire nervoasă după ce a fost criticată pentru că folosește filtre de înfrumusețare: „Mai lăsați-mă, că m-ați zăpăcit!”
20:27 - Andi Vasluianu, ironii la adresa spectatorilor cărora le sună telefonul la teatru: „Vă rog, răspundeți, așteptăm”
19:59 - Maramureș: Ucrainean, bătut și răpit după ce a fost confundat. El nu vrea să depună plângere
19:36 - Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Cehia. El e pro-UE și pro-NATO și susține ajutorul militar pentru Ucraina
19:08 - IGSU: 10 drumuri naţionale şi 37 judeţene sunt blocate din cauza zăpezii / Intervenţii în 60 de localităţi din 16 judeţe şi în Bucureşti