Primele condamnări în dosarul ”Secureanu”: Peste 15 ani de închisoare!

Primele condamnări în dosarul ”Secureanu”: Peste 15 ani de închisoare!

Tribunalul București a dat prima sentință în dosarul ”Secureanu”. Șapte angajați ai spitalului Malaxa și administratori de firmă, cei care și-au recunoscut faptele în fața procurorilor și judecătorilor, au primit condamnări cu suspendare.

Cei șapte au de plătit, în total, 635.000 de euro.

Florin Secureanu, fostul manager al unității medicale, alături de inculpații Mihai Mesner, Cristian Ioniță și Gabriel Deaconu vor fi judecați într-un dosar disjuns, nu pe procedură simplificată, așa cum s-a întâmplat în cazul celor șapte care și-au recunoscut faptele.

Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel, arată GSP.

Iată pedepsele:

Margareta Preda – 3 ani de închisoare cu suspendare
Ștefan Lucian Nicolae – 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare
Traian Nica – 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare
Paul Stoica – 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare
Eugen Răsoiu – 2 ani de închisoare cu suspendare
Simona Trandafir – un an și patru luni de închisoare cu suspendare
Eugenia Dumitru – un an de închisoare cu suspendare

Fostul manager al Spitalului Malaxa din Capitală, Florin Secureanu, a fost trimis în judecată de DNA în 15 mai în dosarul în care este acuzat că a conceput şi a pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit peste 9 milioane de lei din patrimoniul spitalului, care s-a constituit parte civilă în acest caz. Secureanu este judecat pentru delapidare (cinci fapte, din care una cu consecinţe deosebit de grave) şi luare de mită.

Potrivitjurnalistului Cătălin Tolontan, cel care a deconspirat întreaga afacere a lui Secureanu, dosarul acestuia arată în instanță cum “corupția din sănătate e un dezastru umanitar, nu doar unul economic!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe