Principalele reguli care trebuie respectate la slujbele de Sărbători. Preoții, exceptați de purtarea măștii de protecție

Principalele reguli care trebuie respectate la slujbele de Sărbători. Preoții, exceptați de purtarea măștii de protecție
Sursa Foto: doxologia.ro

Guvernul a stabilit, alături de reprezentanții cultelor religioase, regulile ce trebuie respectate în timpul slujbelor de Sărbători, în contextul pandemiei de COVID-19.

Preoții, exceptați de purtarea măștii de protecție în timpul slujbelor de Sărbători

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a organizat o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice și reprezentanții cultelor religioase la care s-a stabilit conduita de Sărbători, pentru cooperare în deciziile care sunt luate în această perioadă să răspundă atât nevoilor de protecție a sănătății publice cât și a celor religioase ale credincioșilor.

La întâlnire au participat, printre alții, consilierul prezidențial pentru cultură, culte și minorități naționale Sergiu Nistor, secretarul general al Guvernului Antonel Tănase, secretarul de stat Horațiu Moldovan din cadrul Ministerului Sănătății și secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi.

Printre amendamente, se precizează faptul că preoții nu sunt obligați să poarte mască la slujbe, însă obligația se menține pentru credincioși.

Principalele reguli ce trebuie respectate în timpul slujbelor de Sărbători

-Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.

-Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.

-Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

-Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.

-Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.

-Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).

-Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).

-Lăcașurile de cult vor rămâne deschise pentru rugăciunea individuală, pentru slujbele cu caracter individual (privat) și pentru slujbele care au caracter public, conform programului stabilit de către comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase).

-Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise conținând lista regulilor privind distanța minimă de siguranță și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.

-În localitățile unde este aplicată carantina locală la slujbele cu caracter privat (cununie, botez, înmormântare etc) pot participa maxim 20 de persoane (număr ce include și personalul care oficiază slujba religioasă), indiferent de locul desfășurării acesteia (interiorul sau exteriorul lăcașului de cult).

-Slujbele religioase cu caracter colectiv nu sunt considerate adunări publice.

Ludovic Orban, despre slujbele de Crăciun

Ludovic Orban a declarat că în România slujbele de Crăciun se pot desfăşura respectând măsurile de protecţie sanitară.

„Ştiţi foarte bine că slujbele, în România, se pot desfăşura, sigur respectând măsurile de protecţie sanitară, condiţiile, reglementările stabilite, adică păstrarea distanţei, obligaţia purtării măştii, dezinfecţia, toate măsurile care nu sunt complicate. Deci slujbele se desfăşoară.

Desigur, lucrul la care ne gândim este să convingem câţi mai mulţi români să respecte măsurile de protecţie sanitară, astfel încât să reducem cât mai mult numărul de persoane care se infectează cu acest virus”, a spus fostul primul ministru al României, care și-a prezentat demisia după rezultatul alegerilor prlamentare.

Amintim că, având în vedere evoluția nefavorabilă a pandemiei de Covid-19 la nivel global, Comisia Europeană a transmis o recomandare privind slujbele de Crăciun. Mai exact, Executivul comunitar le recomandă tuturor țărilor europene înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu „inițiative online sau televizate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe