Proteste în Covasna: Peste 800 de persoane și-au arătat solidaritatea față Beke Istvan

Proteste în Covasna: Peste 800 de persoane și-au arătat solidaritatea față Beke Istvan
Foto: radiocraiova.ro

Mai mult de 800 de persoane și-au arătat solidaritatea față de Beke Istvan, în cadrul unui miting organizat joi, la Târgu Secuiesc, judeţul Covasna. Bărbatul a fost arestat după i-au fost aduse acuzații conform cărora intenţiona să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public marţi, la manifestările de Ziua Naţională, informează mediafax.

Mitingul a avut loc joi, la ora 16.00, iar participanții au adus pancarte şi lumânări aprinse, pentru a doua zi consecutiv, după ce s-au mobilizat pe reţelele de socializare, în Piaţa Gabor Aron din Târgu Secuiesc.

Susținătorii i-au scandat numele lui Beke Istvan Attila, dar şi „Lăsaţi-l în libertate, nu suntem terorişti”, „Dreptate pentru Istvan”, „Puneţi-l în liberate”, „Şi mâine venim şi vom fi tot mai mulţi”, „Beke Istvan e nevinovat”, după care au plecat, în coloană, către Primăria Târgu Secuiesc, unde s-au oprit şi i-au cerut primarului Bokor Tibor să iasă în faţa mulţimii.

Au fost strihate și lozinci precum: „Trădător de ţară” au fost strigate şi la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

Manifestanţii au avut şi un mesaj pentru mass-media naţională, scriind pe pancarte: „Ruşine, mass-media românească, iarăşi manipulare, nu pierdeţi nicio şansă să instigaţi la ură împotriva comunităţii maghiare. Cine-şi va cere scuze?” şi „Suntem maghiari, condamnăm violenţa, terorismul, dar şi manipularea”.

Manifestanții au scandat lozinci și în fața sediului Poliției: „Aici este o bombă”, „Beke este nevinovat”, „Dreptate pentru Beke Istvan” şi „Mass-media românească este minicnoasă” şi „Cine este maghiar, este cu noi.”

„Nici astăzi manifestarea nu este autorizată, dar jandarmii asigură măsurile de ordine în zonă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectortului Judeţean de Jandarmi Covasna, Petronela Corodeanu.

Protestul a început miercuri după amiază, când au ieșit în stradă aproximativ 500 de persoane din Târgu Secuiesc.

„La noi nu au venit migranţi şi a trebuit să facem noi terorişti şi uite că s-a făcut”, spunea tatăl lui Beke Istvan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Covasna, Petronela Corodeanu, manifestarea de miercuri nu a fost autorizată. Ea a spus că nu au fost înregistrate incidente şi nu au fost date sancţiuni contravenţionale.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe